Cum arată Mercedes-Benz Pullman, sedan-ul de 1 milion de euro

Publicat: 26/06/2014, 20:33
Actualizat: 29/09/2018, 10:27

Automobilul, cu caroserie blindată, va fi urmașul unor modele Mercedes deținute de celebrități precum Coco Chanel și fostul lider din Filipine Ferdinand Marcos.

Cele patru scaune din spate, poziționate câte două față în față, vor fi separate de șofer printr-un geam care să asigure discreția, potrivit unei persoane apropiate situației.

Pullman va fi ultimul dintr-o gamă de lux extinsă la șase modele, număr dublu față de variantele predecente.

Planul Mercedes de extindere a gamei de lux include și un model coupe sport, care va intra la vânzare la toamnă.

Prin dezvoltarea pe segmentul de lux, grupul Daimler, care include divizia Mercedez-Benz, concurează cu BMW și Audi, divizie a Volkswagen, pentru poziția de lider mondial.

„Cu noul model clasa S, încearcă să evoce faimosul 600 Pullman, care a fost folosit de la dictatori și până la John Lennon. Vor să arate că Mercedes încă se pretează pentru elita absolută, lux și opulență. O astfel de mașină are o valoare simbolică”, a declarat Tim Urquhart, analist la compania de consultanță IHS în Londra.

Directorul general al Mercedes, Dieter Zetsche, mizează pe automobilele clasa S pentru îndeplinirea obiectivului de a depăși BMW și Audi, în funcție de profit și livrări, până la sfârșitul deceniului.

„Avem ambiția să construim cea mai bună mașină din lume. Este extraordinar când îți dai seama că atingi un nivel la care concurența nu poate ajunge”, a declarat Zetsche în Toscana, unde Mercedes prezintă presei modelul coupe clasa S.

Automobilul coupe clasa S, de 126.000 de euro, care va concura cu modele precum Bentley Continental GT, va fi lansat pe piața americană în luna octombrie. Modelul va fi prevăzut, opțional, cu spoturi interioare cu cristale Swarovski.

Mercedes intenționează să lanseze o ediție Maybach extralungă, pentru pasageri, a clasei S în noiembrie, la salonurile auto de la Los Angeles și Guangzhou, China. Automobilul va reînvia brandul ultra-luxos al Mercedes, care a fost scos din producție în 2012, din cauza concurenței puternice a Rolls-Royce (BMW) și Bentley (VW).

Potrivit estimărilor IHS Automotive, vânzările de automobile clasa S vor crește în acest an cu 63%, la 98.600 de unități, peste livrările cumulate, de 88.100 de unități, anticipate pentru BMW serie 7 și Audi A8.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Urmează ce e mai rău în România. Vreme teribilă în iunie
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Lupta neștiută a lui Teo Trandafir! Ce diagnostic îngrijorător i-au pus medicii: ”Aveam o pată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Secretele elementului radioactiv promețiu, aflate după 80 de ani de la descoperire
×